Jose Barroso avertizează Londra că face o „eroare istorică”

Jose Barroso avertizează Londra că face o eroare istorică
Publicat: 20/10/2014, 17:03
Actualizat: 31/01/2019, 18:04

La presiunea euroscepticilor din tabăra sa conservatoare (dreapta) și a partidului eurofob UKIP, David Cameron a promis ca, în cazul în care va fi reales anul viitor, să organizeze un referendum pe tema ieșirii Marii Britanii din UE în 2017. El vrea în prealabil să renegocieze termenii relației țării cu Uniunea Europeană.

Barroso a afirmat, într-un discurs rostit la institutul Chatham House din Londra, că „CE este în continuare dispusă să participe la discuții constructive”, amintind totuși că „schimbările trebuie acceptate de toate țările”.

„Este o iluzie să crezi că poate fi creat un spațiu pentru dialog dacă tonul și fondul argumentelor avansate pun la îndoială principiul existent și ofensează alte state membre”, a adăugat el.

„Ar fi o eroare istorică din partea Marea Britanii să continue să-și îndepărteze aliații firești din Europa Centrală și de Est în legătură cu problemele” referitoare în special la libertatea de circulație în cadrul UE, „în timp ce ați fost unii dintre cei mai entuziasmați apărători ai aderării lor”, a afirmat el.

Subliniind că sunt „probleme care trebuie discutate și ameliorate (…) fără a pune sub semnul întrebării fundamentele”, el a mărturisit că are o „problemă cu ipoteza – care nu este practic pusă la îndoială de oamenii politici britanici – că există o tensiune permanentă între interesele Marii Britanii și cele ale UE”.

„Experiența mea mi-a arătat contrariul”, a adăugat el, considerând că în cazul a numeroase puncte, în special costurile schimbării climatice sau sancțiunile împotriva Rusiei, Marea Britanie „probabil” că nu ar fi putut găsi o soluție mulțumitoare „fără puțin ajutor din partea prietenilor săi” europeni.

Cerând oamenilor politici britanici „să expună faptele așa cum sunt” și să apere atuurile pe care UE le reprezintă pentru Marea Britanie, el a avertizat asupra faptului că „dacă oamenii nu citesc decât reprezentări negative și deseori false ale faptelor în ziare, de luni până vineri, nu vă puteți aștepta ca ei să arboreze drapelul european la poartă duminica doar pentru că politicienii le spun că este ceea ce trebuie să facă”.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
FOTO. A cumpărat o dubă și a transformat-o într-o locuință de lux cu 140.000 $....
Babs, apariție răvășitoare pe un iaht din Dubai. Fosta iubită a lui Dorian Popa i-a...
Halep și-a luat casă la Dubai de peste un milion de euro! Iubitul de 57...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
O teorie controversată răstoarnă tot ce știam despre Univers. Am trăi, de fapt, într-un vid...
Ce scrie, de fapt, pe cel mai scump șervețel din lume. S-a vândut cu peste...
CHINURILE prin care a trecut vedeta pentru a avea copii. Doctorii nu-i dădeau șanse să...
Pasiune, furie, crimă: ucisă la 21 de ani de iubit, într-un apartament închiriat din Sibiu....
"Aș vrea să te strâng în brațe". Ți se rupe sufletul de durere! Mesajul emoționant...
Care este starea de sănătate a premierului Slovaciei după ce a suferit o nouă intervenție...
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Pe ce șosele îți trebuie rovinietă? Este obligatorie pe DN-urile ce trec prin localitate?
Rusia a câştigat mai mult teritoriu în 2024 decât a pierdut în timpul contraofensivei ucrainene....
A fost GĂSIT un alt PĂMÂNT? Cât de aproape se ASCUNDE PLANETA?
Rămâi fără certificat de înmatriculare. Toți șoferii sunt verificați. Nu scapă nimeni
Băsescu, previziuni pentru Capitală: Firea nu are nicio șansă
Ce cadou a putut să îi facă un mire proaspetei sale soții, în noaptea nunții....
Ce poți face dacă ai o soră geamănă? O trimiți la muncă în locul tău!...
Patrick crede că Roberta nu îl place pe Sebastian! Ce spune concurenta despre această situație:...
"Aștept cu nerăbdare". Florin Piersic, noi declarații despre starea sa de sănătate. Dorinţa arzătoare a...
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel...
Copacii care au supraviețuit bombei atomice lansate asupra Hiroshima
×